Skip to content (scris și explorare interioară)
Un spațiu care aduce la suprafață ceea ce vrea să fie spus,
prin poveste, poezie și ascultare interioară.
De-a lungul vieții, am scris povești, poezii și fragmente care nu vin doar din imaginație, ci dintr-un loc profund, uneori greu de definit. Este o formă de dialog interior, o practică prin care mă ascult, mă înțeleg și mă reașez.
Textele mele se nasc din experiențe trăite, dar și dintr-o zonă simbolică, intuitivă — acolo unde realitatea se întâlnește cu ceva mai subtil. Uneori sunt clare, alteori misterioase, dar întotdeauna deschid un spațiu de reflecție, de simțire și de conștientizare.
În timp, scrisul a devenit un instrument de recalibrare și transformare pentru mine. M-a ajutat să trec prin stări, să le integrez și să le dau sens. Nu este doar un act creativ, ci un proces.
Textele nu sunt doar pentru a fi citite, ci pentru a fi trăite — pentru a încetini și pentru a permite unor straturi mai profunde să iasă la suprafață.
O scriere la care țin este „Cartea Reamintirii”.
Este, de fapt, un ciclu de moarte și renaștere — o experiență de viață fragmentată și transformată în poveste.
Textele din această carte nu sunt doar imaginate, ci trăite. Sunt etape, rupturi, înțelegeri și reveniri, traduse în limbaj simbolic și poetic. Este felul în care am navigat prin propriile procese și le-am transformat în metaforă, pentru a putea fi povestite, simțite și, poate, recunoscute și de alții.
Cartea funcționează ca un parcurs format din 11 povești— fiecare poveste deschide un spațiu, o întrebare și o oglindă. Nu oferă răspunsuri directe, ci creează un context în care ceva se poate activa în interior.
Pentru mine, este mai mult decât o carte. Este viața trăită, trecută prin focul transformării și așezată în cuvinte.
„Cartea Reamintirii” este disponibilă în format eBook.
Pentru detalii, mă poți contacta.
„Această carte se deschide ca o chemare.
Un cerc viu, care se așază în jurul tău înainte ca tu să-ți dai seama.
Ajunge în mâinile tale pentru că o parte din tine știe deja drumul.
Poate a fost o oboseală veche, adunată în oase, care a început să ceară sens.
Poate un foc ținut mult timp sub piele, care a ars în tăcere și a așteptat aer.
Poate o întrebare purtată ani la rând, ca un talisman invizibil, care acum s-a luminat.
Fiecare poveste este un prag.
Fiecare personaj este o oglindă vie a fiecăruia dintre noi.
Fiecare ritual atinge o memorie care doarme sub straturi de viață trăită, de uitare, de adaptare.
Este un drum al desprinderii straturilor și al revenirii la ESENȚĂ.
Un drum în care ceea ce cade eliberează, iar ceea ce rămâne capătă rădăcină.”
În poezia spontană găsesc un loc sigur în care pot fi pe deplin prezentă, iar din această prezență se naște, de fiecare dată, o formă de vindecare.
Îmi place să lucrez cu poezia spontană pentru felul în care deschide un spațiu autentic de exprimare.
Este un mod prin care oamenii pot accesa rapid ceea ce sunt, dincolo de filtrul mental, fără să fie nevoie să „știe” ce să spună.
Poezia spontană apare dintr-un loc autentic și, de fiecare dată, aduce ceva real la suprafață — o emoție, o imagine, o claritate, un dar sau pur și simplu o stare care avea nevoie să fie exprimată.
Este și un spațiu de conexiune.
Atunci când este împărtășită, poezia creează punți între oameni și ne arată cât de diferit și, în același timp, cât de profund privim lumea.
Pentru mine, este o practică în care imaginația devine peisaj interior, iar cuvintele devin o cale de a descoperi esențe.
Surori gemene
Viața și Moartea sunt surori gemene.
Una mătură, alta sădește,
una cântă, cealaltă trudește.
Când vine primăvara,
Viața semințele-și crește,
iar Moartea, cea care pândește,
acum, în sfârșit, se odihnește.
Scrisul este o formă de leac.
Un spațiu în care ceea ce este greu de ținut în interior poate fi așezat, văzut și transformat.
Prin cuvinte, emoțiile capătă formă, confuzia se limpezește, iar ceea ce era fragmentat începe să se lege.
Este un proces de eliberare, dar și de întoarcere — către sine, către adevăr, către esență.